Eleganță clasică românească în centrul Craiovei
Povestea Craiovei începe cu mult înainte de atestarea documentară din 1475. Pe teritoriul actualului municipiu se afla Pelendava, o importantă cetate dacică menționată de geograful grec Ptolemeu în secolul al II-lea d.Hr. Romanii au transformat-o într-un castru militar de primă importanță, parte din sistemul defensiv al provinciei Dacia Inferior. Săpăturile arheologice au scos la lumină monede, ceramică și inscripții care atestă o viață urbană continuă pe malul stâng al Jiului timp de secole.
Numele orașului a trecut prin mai multe forme de-a lungul timpului. Denumirea latină Ponsiona — „pod peste Jiu" — apare pe o inscripție din secolul al VII-lea, descoperită lângă castrul Pelendava. O hartă alcătuită în preajma Bătăliei de la Nicopole (1396), păstrată la Biblioteca Națională din Paris, confirmă continuitatea așezării și reprezintă una dintre cele mai vechi mărturii cartografice ale orașului. Numele actual, Craiova, derivă din slavonescul kralj (rege, crai), reflectând statutul nobiliar al familiei care a stăpânit aceste meleaguri.
Prima atestare documentară certă a localității datează din 1 iunie 1475, când Craiova apare în acte ca moșie a boierilor Craioveșți. Această familie de mari boieri olteni a jucat un rol determinant în istoria Țării Românești timp de peste un secol. Puterea lor economică era colosală: la sfârșitul secolului al XVI-lea, Craioveștii controlau circa 100 de sate și 182 de bunuri financiare, o avere care le conferea o autonomie politică fără precedent.
Din rândurile Craioveștilor s-au ridicat unii dintre cei mai importanți domni ai Țării Românești: Neagoe Basarab (ctitorul Mănăstirii Curtea de Argeș), Radu de la Afumați, Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu — cel care a dat naștere stilului brâncovenesc în arhitectura românească. Tot Craioveștii l-au susținut pe Mihai Viteazul în ascensiunea sa la tron, primul unificator al principatelor române, a cărui statuie impozantă domină și astăzi centrul orașului.
Instituția Marii Bănii de Craiova, apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, a devenit rapid a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie. Marele Ban al Olteniei era, în esență, vicerege al provinciei — un titlu care conferea drepturi extraordinare, inclusiv cel de a bate monedă proprie. De altfel, cuvântul românesc ban (monedă) provine tocmai din titlul acestor dregători craioveni.
„Craiova este un oraș ale cărui origini se pierd în negura timpurilor, un loc unde istoria Olteniei și a întregii Țări Românești s-a scris cu litere de aur."
— Nicolae Iorga, istoric român
În 1395, teritoriul Craiovei a fost probabil scena uneia dintre cele mai importante victorii militare medievale românești: Bătălia de la Rovine, în care Mircea cel Bătrân a înfrânt armata otomană condusă de sultanul Baiazid I. Istorici precum Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol plasează această bătălie pe câmpiile din apropierea actualului oraș.
Craiova medievală era un important nod comercial, punct de întâlnire a drumurilor care legau Dunărea de Carpați. Târgul Craiovei atrăgea negustori din Imperiul Otoman, din Transilvania habsburgică și din Principatele Dunărene. În timpul lui Mihai Viteazul (1593–1601), orașul a cunoscut o înflorire deosebită, devenind un important centru politic și militar — baza de plecare a campaniilor antiotomane care aveau să ducă la prima unire a celor trei principate române.
Tratatul de la Passarowitz (1718) a cedat Oltenia Imperiului Habsburgic, transformând Craiova în capitala provinciei numite Banat of Craiova. Ocupația austriacă a durat două decenii (1718–1739) și a adus cu sine un sistem administrativ centralizat care a erodat privilegiile tradiționale ale boierilor locali. Presiunile economice și fiscale au generat nemulțumiri profunde, ducând la creșterea mișcărilor de rezistență (haiducie) și la proteste ale boierimii craiovene.
Prin Tratatul de la Belgrad (1739), Oltenia a revenit sub suzeranitate otomană și a reintrat în componența Țării Românești. În 1761, sub domnia lui Constantin Mavrocordat, Marea Bănie și-a mutat sediul la București, lăsând în urmă kaymakami care să administreze Craiova în locul marilor bani.
Un moment de glorie neașteptat a venit în 1770–1771, când Craiova a devenit capitala Țării Românești. În contextul Războiului Ruso-Turc (1768–1774), Bucureștiul era disputat de armatele beligerante, iar domnitorul Emanuel Giani-Ruset a mutat capitala la Craiova, urmărind de aici desfășurarea ostilităților. Deși episodul a durat doar un an, el a conferit orașului un prestigiu politic considerabil.
Sfârșitul secolului al XVIII-lea a adus însă și tragedii: un cutremur devastator în 1790, o epidemie de ciumă în 1795 și, în 1800, incendierea unei mari părți a orașului de către pașa rebel Osman Pazvantoğlu. Craiova a renăscut din cenușă, reconstruindu-se mai solidă și mai modernă decât înainte.
Craiova a jucat un rol activ în evenimentele revoluționare ale secolului al XIX-lea. În 1821, locuitorii județului Dolj s-au alăturat în număr mare Pandurilor lui Tudor Vladimirescu, contribuind la expediția spre București care a zguduit ordinea fanariotă. Costache Romanescu, cetățean al Craiovei, s-a numărat printre liderii Guvernului Provizoriu din timpul Revoluției Wallache de la 1848.
Primele decenii ale secolului al XIX-lea au adus prosperitate economică: în 1832, Craiova număra 595 de prăvălii, exportând grâu, blănuri, piei, animale vii și alte produse în Imperiile Austriac și Otoman. Până în 1860, orașul ajunsese la 4.633 de clădiri, inclusiv 26 de biserici, 11 școli și 60 de fabrici și ateliere. Cele două familii care au dat ultimii doi domni ai Țării Românești — Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei — erau originare din Craiova.
Cel mai important titlu de glorie al Craiovei moderne datează din 26 octombrie 1896: în această zi, centrala electrică a orașului a intrat în funcțiune, echipată cu utilaje AEG de 310 CP, alimentând 365 de felinare stradale pe 39 de străzi, formând o rețea de 30 km. Craiova a devenit astfel primul oraș din România alimentat cu energie electrică produsă de motoare cu ardere internă — un record național care precede electrificarea Bucureștiului.
| An | Eveniment |
|---|---|
| 1475 | Prima atestare documentară a Craiovei (1 iunie) |
| 1718–1739 | Ocupația habsburgică — Craiova capitala Banatului de Craiova |
| 1770–1771 | Craiova devine capitala Țării Românești |
| 1821 | Panduri craioveni se alătură revoluției lui Tudor Vladimirescu |
| 1896 | Primul oraș din România cu energie electrică (26 octombrie) |
| 1900 | Inaugurarea Parcului Romanescu — cel mai mare parc englezesc din SE Europei |
| 1913 | Pacea de la Craiova — tratatul care încheie al Doilea Război Balcanic |
| 1940 | Tratatul de la Craiova — cedarea Cadrilaterului către Bulgaria |
| 1960+ | Craiova devine centru industrial major (Electroputere, Ford, avioane) |
Craiova a găzduit de două ori negocieri diplomatice de importanță internațională. În 1913, în timpul guvernului Titu Maiorescu, s-a semnat la Craiova tratatul de pace care a încheiat al Doilea Război Balcanic — cunoscut în istorie drept Pacea de la Craiova. Aproape trei decenii mai târziu, în 7 septembrie 1940, același oraș a găzduit conferința româno-bulgară în urma căreia România a cedat Bulgariei sudul Dobrogei (Cadrilaterul), teritoriu câștigat după Primul Război Balcanic din 1913.
Începând cu anii 1960, sub regimul comunist, Craiova s-a transformat într-un puternic centru industrial. Fabrica Electroputere producea locomotive și tramvaie exportate în toată lumea, fabrica de avioane construia aeronave militare, iar Combinatul de la Ișalnița alimenta cu energie electrică o mare parte din Oltenia. Populația orașului a crescut spectaculos, de la câteva zeci de mii la peste 300.000 de locuitori.
După Revoluția din 1989, Craiova a traversat o perioadă dificilă de tranziție economică, dar a reușit să atragă investiții majore. Cel mai important simbol al renașterii industriale este Ford România, care a preluat în 2008 fosta platformă Automobile Craiova și produce astăzi modele exportate în toată Europa. Alături de industrie, orașul a investit masiv în cultură: Festivalul Internațional Shakespeare, cel mai mare festival Shakespeare din lume, are loc anual la Craiova și atrage companii teatrale din peste 40 de țări.
Craiova de astăzi păstrează o remarcabilă moștenire arhitecturală din perioada de glorie a sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX. Palatul Prefecturii (1912), Palatul de Justiție, Casa Băniei (1699) — cel mai vechi monument civil din Craiova — și Parcul Nicolae Romanescu, proiectat de arhitectul peisagist francez Édouard Redont și inaugurat în 1900, formează un ansamblu urban de excepție. Muzeul de Artă adăpostește 6 lucrări originale ale lui Constantin Brâncuși, cel mai mare sculptor al secolului XX, născut în județul Gorj, la granița cu Oltenia.
Centrul Vechi al Craiovei, cu străzile sale pietruite și clădirile eclectic-neoclasice, este astăzi un spațiu viu de cafenele, restaurante și galerii de artă — locul perfect pentru a simți pulsul unui oraș care a traversat două milenii de istorie fără să-și piardă identitatea.
Central View Craiova este situat în centrul istoric al orașului, la câteva minute de mers pe jos de Casa Băniei, Palatul Prefecturii și Parcul Romanescu. Cele 8 camere en-suite îmbină eleganța Belle Époque cu confortul modern — locul ideal de unde să explorezi 2.000 de ani de istorie olteană.
Cazează-te în centrul istoric la Central View Craiova — la câțiva pași de toate atracțiile descrise în acest articol.
Ghid TuristicCraiova, capitala Olteniei, ascunde comori arhitecturale și culturale care merită descoperite. De la Parcul Nicolae Romanescu — unul dintre cele mai mari parcuri englezești din Europa — până la Muzeul de Artă cu lucrări de Brâncuși, iată cele 10 locuri pe care nu trebuie să le ratezi.
Natură & RelaxareCu o suprafață de peste 90 de hectare, Parcul Nicolae Romanescu este unul dintre cele mai mari și mai frumoase parcuri din România și din Europa de Sud-Est. Proiectat de arhitectul peisagist francez Édouard Redont în 1900, parcul îmbină eleganța franceză cu natura generoasă a Olteniei.
GastronomieCraiova oferă o scenă gastronomică surprinzător de diversă, de la restaurante cu bucătărie tradițională oltenească până la localuri cu cuisine internațională. Dacă ești cazat în centrul orașului, ai la câțiva pași unele dintre cele mai bune restaurante din oraș.